Publicat de Nina Toma pornit ianuarie 2, 2017

Poveste romantica – fictiune

Este dimineata, inca este intuneric, el se grabeste sa isi ia paltonul, sa ajunga in statia de autobuz. Acolo stie ca va fi ea, cea pe care o admira de mai bine de 2 luni. In fiecare dimineata pe drumul spre statia de autobuz isi repeta in minte cuvintele pe care doreste sa i le adreseze, dar deja emotia  pune stapanire pe el. De fiecare data isi spune ca maine va fi o noua zi, o zi in care va avea mai mult curaj. Isi doreste sa o priveasca in ochi, isi doreste sa o faca sa vada iubirea ce i-o poarta de mai bine de 2 luni, sa vada suferinta din sufletul lui, sa vada durerea din ochii lui ca nu -i poate lua mana in mainile lui.

O ia la fuga, vede venind autobuzul la coltul strazii, oameni multi, se uita cu disperare in speranta ca va reusi sa o vada pe ea, in multime. Nelinistea pune stapanire pe el. Nu poate ajunge la facultate fara sa o vada. Se hraneste cu imaginea chipului ei, uneori trist, alteori indiferent dar niciodata cu zambetul pe buze. El stie ca o poate face sa zambeasca, el stie ca o poate face fericita dar…….

Simte un junghi rece in inima, din coltul opus o vede pe ea alergand tinandu-se de mana cu un alt barbat. Cu ce a gresit? De ce nu a reusit s-o faca sa-l vada atunci cand dimineata ii dadea tarcoale, ba cumparand un ziar, ba cerand un foc, ba intreband cat este ceasul.

Ce nu va stii el niciodata? Ea este cea care astepta dimineata de dimineata, clipa in care el si-ar fi facut curaj sa vina sa vorbeasca, sa-i adreseze macar un banal “buna dimineata”.

Oare el nu si-a dat seama cat de mult se chinuia ea sa fie la ora fixa in statia de autobuz, sa nu intarzie, sa fie acolo pentru el?

Din pacate a incetat sa mai creada in minuni, cu o seara inainte a acceptat invitatia vecinului de a se cunoaste mai bine. A spus da in situatia in care inima ei este data de mai bine de 2 luni lui, barbatului timid din statia de autobuz.

 

 

 

Comentarii

  1. Anonim
    ianuarie 3, 2017 - 8:18 pm

    Inca o data mi se confirma ca nu trebuie sa amani nimic din ceea ce poti face azi, sau ceea ce inima iti da ghes sa faci la un moment dat. Am simtit asta pe propria piele in cel mai dureros fel. Am vrut sa-l sun intr-o seara pe bunicul meu si am amanat pe poimaine, cand ar fi fost ziua lui. In dimineata urmatoare el a murit neasteptat si am fost terminata de tristete ca am ratat ultima sansa de a-i auzi vocea…

  2. H
    ianuarie 23, 2017 - 6:18 am

    Uneori ne lipseste curajul , alteori amanam copilareste iar nu de putine ori mai stam sa cantarim putin .Dar …CARPE DIEM
    🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată / Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *